Articol în engleză aici.
Acesta este un text informativ, cu scop educativ general, și nu reprezintă consult sau recomandare medicală personalizată. Nu sunt medic, ci lucrez ca și coach somatic, iar informațiile de aici nu pun diagnostice și nu înlocuiesc un control de specialitate. Înainte de a începe orice fel de practică, exercițiu sau utilizare de dispozitive menționate, este important să discuți cu medicul tău ginecolog (OBGYN) și să urmezi recomandările acestuia.
7 decembrie 2025
Vine un moment în viața fiecărei femei când e important să facă o inventariere inclusiv a sănătății pelvine sau, a planșeului pelvin.
Acesta este un set complex de mușchi, ligamente, vase de sânge, nervi, care stă prins între osul pubian și coccis. Setul acesta de mușchi, planșeul pelvin, susține organele interne.
Așadar, ca orice alt mușchi din corp, el merită întreținut.
În primul rând, merită pusă întrebarea: „Ce fac eu pentru sănătatea planșeului meu pelvin?”
O PERSPECTIVĂ DE ANSAMBLU
Mai jos las o listă cu acțiuni și accesorii diferite, cât și contextele în care acestea din urmă se aplică.
1. Mișcare sau sport de intensitate medie
O mențiune: sportul de performanță sau sportul intensiv poate produce hipertonia planșeului pelvin; teoretic sună bine un planșeu pelvin întărit, dar, cel puțin în cazul nașterii, poate duce la complicații.
Mersul rapid (engl.: power walking), yoga, exercițiile pentru abdomen și mușchii oblici, exercițiile pentru trenul inferior (picioare, fesieri – toate făcute gradual), ridicatul greutăților (medii, făcut ideal sub îndrumare), săritul corzii, alergarea, stretchingul.
Mersul cu bicicleta nu ajută direct la întărirea sau menținerea musculaturii pelvine, dar nici nu o afectează negativ.
Sărituri cu brațele și picioarele depărtate (engl.: jumping jacks) făcute la intensitate mai mică.
2. Lucrul cu respirația
Când exercițiile de respirație sunt lucrate lent și amplu, planșeul pelvin se mișcă în tandem cu diafragma (mușchiul respirației). În plus, antrenamentele de hipoxie intermitentă controlată ajută la oxigenarea ridicată a țesuturilor, deci implicit și a mușchilor din planșeul pelvin.
3. Protocoale speciale pentru planșeul pelvin
Aici vorbim despre acțiuni care vizează în mod direct și focalizat planșeul pelvin. Pe acestea, le voi împărți în două: protocoalele medicale sau fizioterapeutice și protocoalele generale non‑medicale pentru persoane fără probleme de sănătate.
PROTOCOALELE MEDICALE SAU FIZIOTERAPEUTICE
Aici vorbim, în mare parte, de persoane care au diferite afecțiuni ale planșeului pelvin:
- operații
- accidentări
- atrofie musculară
- prolaps
- incontinență urinară și/sau fecală
- recuperare după naștere
În aceste cazuri, se consulta un medic (ginecolog, urolog, proctolog) și doar un medic dă un regim de exerciții special.
Exercițiile pot fi prescrise de a fi făcute doar cu musculatura sau și cu accesorii medicale.
De asemenea, tratamentul de refacere poate include și masajul planșeului pelvin.
ACCESORIILE MEDICALE
Greutăți / conuri / bile vaginale
Dispozitive mici, cu greutate (conuri, bile, „bile Kegel”, accesorii tip halteră) introduse în vagin pentru a adăuga rezistență în timpul contracțiilor. Ajută la întărirea mușchilor planșeului pelvin, dar ca o progresie de la exercițiile Kegel de bază (deci doar cu musculatura).
Dispozitive de biofeedback
Dispozitive cu un senzor vaginal (sau anal) conectat la un ecran/aplicație care arată cât de bine se contractă și se relaxează mușchii (manometre de presiune, senzori EMG, dispozitive conectate la smartphone). Sunt folosite pe scară largă de fiziokinetoterapeuți specializați pe planșeul pelvin și în clinici de uroginecologie.
Online, sunt vândute tot mai mult și către publicul larg ca „antrenori Kegel inteligenți”.
Dispozitive de stimulare electrică
Dispozitive care trimit impulsuri electrice ușoare printr‑o sondă vaginală/anală sau prin electrozi de suprafață pentru a declanșa contracții ale planșeului pelvin. Sunt frecvent utilizate în caz de prolaps sau incontinență; sunt promovate și către publicul larg ca „antrenori EMS” pentru planșeul pelvin.
Pesar și dispozitive de susținere
Dispozitive din silicon sau plastic introduse în vagin pentru a susține organele pelvine. Sunt prescrise și adaptate în principal de către ginecologi prolaps sau incontinență urinară de efort, de multe ori împreună cu programe de exerciții.
Dilatatoare și bețe de masaj intern (engl.: wands)
Dilatatoare vaginale (sau anale) gradate și bețe de masaj intern folosite pentru afecțiuni dureroase, vaginism, îngrijire post‑operatorie sau pentru lucrul pe țesut cicatricial. Sunt utilizate în contexte medicale sau fizioterapeutice.
PROTOCOALELE GENERALE NON-MEDICALE
Aici intrăm în sfera în care lucrez și eu, din rol de coach somatic (certificarea mea poate fi studiată aici).
La categoria non-medicală vorbim, în primul rând, de persoane cu o sănătate generală bună, fără afecțiuni ale planșeului pelvin, care caută să întrețină tonusul muscular, să prevină atrofia sau alte probleme care pot apărea în apropierea menopauzei (femei) sau pur si simplu cu trecerea anilor (barbati). Sau sunt destinate persoanelor care doresc să exploreze partea de sexualitate (sensibilizare locală, un mai bun control al musculaturii).
Pentru publicul larg, există exercițiile Kegel doar cu musculatura și apoi varianta de exerciții pelvine făcute cu diferite accesorii. Alegerea accesoriilor diferă în funcție de obiectiv. Dar, înainte de asta, merită spus că si in acest caz recomand o vizită la ginecolog pentru a lua o indrumare inainte de a explora cu orice fel de accesorii. Asta pentru a evita orice riscuri ulterioare, pe care nimeni nu le dorește – cu alte cuvinte, invitația mea e să lucrezi sănătos, fără complicații neplăcute.
ACCESORIILE NON-MEDICALE
Greutățile / conurile / bilele vaginale, dacă se caută întărirea planșeului pelvin;
Dispozitivele de biofeedback, pentru cei pasionați de tehnologie și cei care vor să controleze mai în detaliu antrenamentele;
Dispozitive de stimulare electrică, dar, fiindcă suntem la categoria public larg fără probleme de sănătate, aș spune că sunt alese pentru confort (persoane care nu vor să facă ele contracțiile musculare, ci lasă un dispozitiv electric să facă asta);
Bețele pentru masaj intern (wands), mai degrabă ca instrumente pentru conștientizarea corporală;
Ouăle din pietre semiprețioase
Acestea sunt, în prezent, o opțiune controversată. Unele surse medicale avertizează în privința unor posibile riscuri, iar altele susțin practica, evident cu respectarea regulilor de igienă și o folosire limitată ca timp.
Din partea mea confirm că au nevoie de o igienă riguroasă și o folosire scurtă. Lucrez cu acest accesoriu de 10 ani, nu am avut nici o problemă de sănătate deoarece am respectat regulile acestea.
Facilitez această practică din 2019 și nici o participantă nu a avut probleme de sănătate, întrucât inclusiv ca grup am respectat întotdeauna regulile stricte de igienă.
Totodată, participantele au fost încurajate să meargă la ginecolog, să prezinte detalii despre practică și să menționeze accesoriul folosit; am transmis în mod transparent toate informațiile necesare și sunt invitate să obțină acordul medicului înainte de a participa.
Participarea se face pe propria răspundere, iar această practică are scop complementar și nu înlocuiește consultația sau tratamentul medical specializat.
ÎN CONCLUZIE
Așadar, dacă te preocupă sănătatea planșeului pelvin, primul pas este o vizită la medic și o discuție pe baza anamnezei, analizelor și investigațiilor tale, pentru a stabili cele mai bune direcții de acțiune personalizate pentru tine.
În cazul în care dorești să utilizezi resursele mele, ține cont că în comunitatea Patreon am o serie de practici audio cu exerciții de respirație și exerciții simple (fără accesorii) pentru planșeul pelvin, alături de alte practici care te ajută la relaxare, calmare, detensionare și motivare, precum și informații de coaching despre intimitate (întrebări utile înainte să începi o relație intimă, idei de cadouri pentru diferite ocazii din viața intimă, sugestii de a petrece sărbători intime – inspirate din cultura americană, unde se celebrează cele 12 zile de Crăciun).
Accesul se face pe bază de abonament lunar, costul fiind de $12 + taxe. Există și opțiunea urmăririi contului în mod gratuit, dar aceasta are un număr mult mai mic de materiale disponibile.
Toate aceste resurse sunt complementare îngrijirii medicale și recomand utilizarea lor cu discernământ.






Recent comments