“Toate tragediile de femicid din anii recenți arată nevoia de educație în demnitate, consimțământ și mai ales în valoarea fiecărui om în societate, indiferent că are sau nu iubită sau iubit.”
Andreea-Liana Buzea
Consilier dezvoltare personală
Coach sexualitate somatică
Practician lucru cu respirația
Dacă te-a părăsit, vezi-ți de viață și viitor!
O campanie de conștientizare a riscurilor răzbunării. Răul făcut cui a părăsit, se întoarce împotriva celui care-l face. Apoi și împotriva familiei lui.
Prea mulți oameni își distrug viitorul, viețile și își naruiesc familiile pentru că aleg să se răzbune când sunt părăsiți.
Răzbunarea poate să distrugă inclusiv viața celui care se răzbună și a familiei acestuia.
Nu încuraja și nu apăra răzbunarea. Nu acuza victimele. Nimeni nu merită să fie agresat, bătut, sau chiar să-și piardă viața, fiindcă nu mai dorește să continue o relație.
Nimeni nu este dator nimănui cu o relație.
O părăsire este un drum nou pentru fiecare.
Viața și demintatea ta au valoroare de la sine.
Viața și demintatea celor din jurul tău au și ele valoare de la sine.
Relațiile sunt lucruri frumoase, necesare în viață, dar ele nu pot fi forțate.
446
Femei ucise intre 2019-2024
234
Femei ucise intre 2019-2024 de un membru al familiei
52+
femei ucise în 2025
1
femeie ucisă pe săptămână
MERITĂ SĂ ȘTII
1. S-au tot făcut campanii de către ONG-uri…
Corect. Se fac. Iar multe ONG‑uri fac o treabă excelentă și salvează vieți.
Din păcate, resursele ONG-urilor sunt limitate. Acoperirea în orașele medii și mici sau în comune rămâne insuficientă. Viziunea mea e că aici e de făcut o campanie națională, deci în absolut fiecare cotlon. De asta consider că, la firul ierbii, e nevoie de primărie, biserică sau poliție. Pe tema violență domestică, aceștia sunt pilonii credibili în orașele medii și mici, plus comune.
Reper: nu scriu și nu consider că instituțiile astea ar fi perfecte. Chiar nu. Scriu doar că, în comunitățile mici, oamenii tot la ele se uită ca la autoritate sau sursă de încredere.
2. Femeile care stau în relații abuzive, sau bărbații care devin abuzivi în relații, au crescut în familii care modelau acel comportament.
Altfel spus, traumă transmisă generațional.
Corect și aici. Cu atât mai mult o campanie de ONG nu va putea suna proverbiala alarmă în familia în care din mamă-n fiică, sau din tată-n fiu, s-au transmis așa modele de viață. Oamenii aceia, fără o educație pe parte de traumă, nu pot fi treziți decât de oameni în care au încredere sau măcar îi cunosc de suficient timp încât să le dea crezare.
Am fost om de ONG, iar asta-i una din limitele sectorului civil, mai ales în orașele medii și mici, sau comune: oamenii nu te cunosc, nu au încredere în tine (ONG-ul) pe ceva atât de intim cum e relația lor. Fiindcă la asta se duce discuția: persoana cu care doarme, mănâncă, se uită la TV etc.
3. Societatea tolerează abuzul.
Da, absolut! Cultura care justifică abuzul, scuză abuzatorul și dă vina pe victimă e greu de dezvățat doar prin campaniile ONG-urilor care nu sunt din comunitatea locală.
Fără polii de influență robuști din absolut toate comunitățile, greu vom elimina abuzul din conștientul colectiv.
Și da, polii aceia de influență robuști trebuie ei sensibilizați primii.
4. Ce pot face eu (un simplu cetățean)?
Până se mobilizează autoritățile, poți cere unui liceu sau unui centru cultural să proiecteze unul sau mai multe documentare. Sau le poți recomanda în cercul tău social, din când în când.
- „Inherited Silence” (scurtmetraj, Georgia, 2025)
- „Defending Our Lives” (documentar, SUA, 1993)
- „Private Violence” (documentar, SUA, 2014)
- „Tata” (documentar, România / Republica Moldova / Italia, 2024–2025)
- „Domestic Animals” (dramă, menționată la DCIFF 2026)
Câteva cărți:
- „Controlul coercitiv” de Andreea Gruev-Vintilă (ediție în română, Polirom)
- „Why Does He Do That?” de Lundy Bancroft (doar engleză, 2003
- „The Batterer” de Donald Dutton (doar engleză, 1995)
